Blog

BLUELIGHT / Jurnal subiectiv  / Despre salarii, mari sau mici

Despre salarii, mari sau mici

 

Cu toții cred că știți povestea confidențialității, cum că ar fi ilegat să-ți divulgi salariul chiar și bărbatului alături de care împarți patul, ratele, copii, socrii, dar și veniturile. Mai ceva ca povestea porcului!

Unii dintre voi poate  ați fost chiar sancționați sau muștruluiți pentru nesăbuință de a vă fi divulgat  salariul.

Dar , de fapt și de drept, ce se ascunde în spatele acestei confidențialități???

E adevarat că unii dintre noi ținem cu dinții la această confidențialitate că, de cele mai multe ori, ne este  rușine să ne divulgam salariul. Așa importanți, așa de maturi și înțelepți, așa de lătrători doar pentru suma asta de bani???  Normal că e de râs!

Pe vremea mea, nu chiar pe când se potcovea puricele cu 99 oca de fier pe un picior, salariile nu erau confidențiale, ne știam cu toții veniturile iar asta nu ne împiedică  să muncim împreună, unii pe bani mai mulți, alții pe mai puțin.

Țin minte că veneau acele ștate de plată, ca niște cearșafuri enorme, în care erau trecuți toți salariații în mod nediscriminatoriu. Începând cu directorul cel mare și terminând cu femeia de serviciu, treceam unul câte unul, semnam, primeam banii și vedeam și cât au încasat ceilalți.
Cum era normal, în fruntea listei se situa directorul general, el avea cea mai mare răspundere, cât noi toți la un loc, era firesc să aibă și cel mai mare salariu. În ordine descrescătoare veneau: adjunctul, directorul economic, șefii de birouri, tovarășul de la cadre( actualmente HR), inginerii șefi, juriști și apoi pulimea. Evident, noi ăștia, începători, undeva pe la mijlocul foilor, priveam cu jind la sumele încasate de mai marii noștrii, înghițeam în sec și ne jurăm că atunci, când vom fi mai mari, vom fi și noi la fel, cu salarii mari. Partea ciudată era că, dincolo de nepăsarea tinereții, încă nu se instalase în sufletele noastre invidia nejustificată, de ce ăla are atât, și noi doar atât? Luăm lucrurile că atare, fără să înjurăm printre dinți și, după fiecare chenzină, ieșeam împreuna la o grăfină de vară, în funcție de cați bani aveam în buzunar.

Toate astea se întâmplau în perioadă comunistă și ceva peste anii 90, când oamenii încă mai erau majoritatea săraci și trăiau de azi pe mâine, când încă nu veniseră multinaționalele cu sistemul lor rigid și drastic iar noi nu eram așa de disperați să avem case pe pământ, nu în aer,  mașini cât mai mari și mai puternice, conturi fără număr, poziții de invidiat…

Apoi, încetul cu încetul, s-a instalat economia de piață, au apărut oameni noi la vremuri noi, reguli noi menite să ne încorseteze sub pretexte elegante, interdicții de tot felul că așa ar fi moral și legal, confidențialități peste confidențialități. Iar peste toate astea tronează confidențialitatea salariului! E atât de puternică încât ne-a intrat în reflex să răspundem în șoaptă la banală întrebare: ce salariu ai???  Șșșttt, să nu ne audă careva,  e confidențial!

Dar și confidențialitatea asta e atât de relativă!!!!

– Te-ai angajat cu o mașină veche, prăpădită, moștenită de la părinți, cu un apartament de 30 mp pătrați, a fost o perioadă când mergeai în concediu la țară, la socri Acum ai mai multe mașini, mai mici, mai mari, dar scumpe; ai o vilă cât cuprinde și o curte enormă în care să faci grătare să moară vecinii asfixiați de la atâta fum; îți pute litoralul românesc, te dai în concedii doar în stațiuni luxoase, exclusiviste. Ai salariul confidențial, evident! La un simplu calcul, de vreo 5, 6 ori mai mare ca al meu, un simplu muritor. Așa că, la ce îți servește confidențialitatea???

– A fost o vreme când te îmbrăcai din piață, produse ieftine, aduse de la turci în sacoșe de rafie, la grămadă. Nu știai că Nina Ricci face parfumuri și nici că Arden creme de față tocmai bune la maturitate. Acum ai țoale de firmă ce abia încât în dresingurile mari, multe parfumuri scumpe chiar dacă nu știi să pronunți corect numele producătorilor, poșete asortate cu pantofi fini, îți permiți multe tratamente faciale să păstreze tinerețea tenului  obosit din cauza orelor suplimentare. Și, normal ai salariul confidențial! Dar chiar nu e cazul să-l divulgi, printr-un calcul simplu se poate afla imediat!

– Familie mare, soție casnică, copii mici cu nevoi- meditație, sport, pian, medici, ore suplimentare ce te ostenesc, stres la birou, program ca la balamuc… Viața asta chiar e de rahat! Da, dar acum situația s-a schimbat radical!  Familia tot mare, soția tot casnică, copii tot cu nevoi dar tu ești șef, ești manager, încă arăți bine,  așa că îți permiți multe! Îți permiți bonă pentru copii, program special pentru soție să uite că e casnică, îți permiți să-ți faci programul cum crezi de cuviință și faci ore suplimentare doar ca să scapi de balamucul de acasă!  Salariul, tot confidențial! Dar nu te obosi, printr-un simplu calcul îl poate află orice novice!

– Te-ai căsătorit de tânăr, nu din dragoste, ci de nevoie cu o femeia fără fizic dar cu apartament.  Ai făcut una, alta, te-ai descurcat să ai o existența decentă sub o fericire mimată. Dar iată că, în final, după multe lingușiri și ploconeli, norocul ți-a zâmbit larg, cu toți dinții, iar tu ai fost promovat! Altfel se vede viața de pe culmile funcției pe care te-ai cățărat și îți dă mână să fii galant cu damele, drăguț sau exigent cu colegii, să ceri cu voce tunătoare și să impui planuri de gândire. Banii nu mai sunt o problemă pentru tine iar asta îți da siguranță și tupeu să privești de sus! Ei da, ai dreptate, știu că e confidențial dar.. ghici! Și salariul tău e la fel de transparent ca și chiloții unei lucrătoare în bordel.

Așa că, după cum spuneam mai sus, și confidențialitatea asta e un mare fâs și absolut relativă !

De fapt, eu cred că această confidențialitate este doar un paravan pentru a ascunde ilegalități, nedreptăți, faptul că unii primesc în mod nejustificat salarii mari deși, poate, nu fac nici jumătate din muncă celor cu salarii mult mai mici. Se profita de această confidențialitate pentru a gratifica persoane cocoțate în funcții doar pentru ceea ce știu să șoptească la ureche, nu pentru ceea ce fac din punct de vedere profesional!

Iar sub paravanul confidențialității se ascund multe nedreptăți căci, se știe, oamenii acceptă mai ușor greutățile materiale  decât injustiția socială și e cât se poate de normal să asocieze această obsesie a confidențialității cu încercarea de ascundere a unor astfel de „nedreptăți”.

Să nu ziceți că nu v-am spus!  Dar, vă rog… E CONFIDENȚIAL!!!!

No Comments
Post a Comment